În 16-18 Martie, am avut onoarea să particip la prima ediție a evenimentului Money Forum, la invitația lui Luca Dezmir, autor a blogului milionarulmioritic.com, la Maggie’s Ranch, Râșnov jud. Brașov.

Acest eveniment a avut ca scop întâlnirea educatorilor financiari din România.

A fost un weekend plin, cu foarte multe informații valoroase, prezentări pe măsură și discuții captivante pe marginea subiectului de educație financiară. Un bun prilej de a mă reîntâlni cu oameni dragi, dar și de a cunoaște în persoană alți educatori financiari ale căror bloguri le urmăream de ceva timp.

I-am reîntâlnit pe Valentin Nedelcu (stiintabanilor.ro) și Dan Sulica (ideisibani.ro), alături de care am participat la evenimentul lor de investiții în calitate de speaker (vezi aici cum a fost), de asemenea Eusebiu Burcaș (burcash.ro) ne-a împărtășit foarte multe idei din experiența lui.

Am rămas impresionat de programul conceput de Silvia Bogdan (disruptivethinking.ro) pentru campania BCR de educație financiară. Un program foarte complex care e distribuit gratuit de către BCR.

Bogdan Maioreanu (independentafinanciara.ro) a avut un input foarte bun despre pensii, dar și discuții foarte utile despre tranzacționarea pe forex și cripto, subiect de maxim interes abordat împreună cu băieții de la goanadupabitcoin.ro.

De asemenea am împărtășit idei foarte interesante cu Rareș Mihăilă (investestelabursa.ro), Laurențiu Mihai (laurentiumihai.ro), Adriana Istrate (bizilive.ro), Roxana Bucur (psihologiabanilor.ro), Iulia Stancu (economisim.info), Radu Zgarcea (raduzgarcea.ro), Monica Mitielu (abcdarfinanciar.ro), Crina Mihailă și Tiberius Mărgărit (stapanidebani.ro).

Ce am învățat eu de la acest eveniment?

Că e nevoie de educație la nivel național mai mult decât mi-aș fi putut imagina. România stă destul de prost la capitolul acesta, pe ultimul loc în Europa, conform unui studiu realizat în 2015 de Standard & Poor’s asupra educaţiei financiare globale.

Acest lucru se datorează și faptului că în continuare o bună parte din români cer sfaturi de la neamuri, prieteni și vecini, care de cele mai multe ori au același nivel de educație financiară sau chiar mai slab, însă nu iau în calcul posibilitatea consultării unui educator sau coach financiar, pentru a primi o părere avizată atunci când vine vorba despre deciziile lor financiare care de cele mai multe ori le vor impacta viitorul și de multe ori chiar viitorul copiilor. Nu pot să nu mă gândesc aici la milioanele de români plecați la muncă în străinătate care și-au lăsat copii în grija unui singur părinte sau în grija bunicilor.

Pentru a veni în sprijinul acestor oameni care au atâta nevoie de educație financiară, pentru a veni în sprijinul elevilor, oamenilor care trăiesc la limita subzistenței, dar și în sprijinul acelora care deși au venituri mult peste medie, însă a căror cheltuieli lunare sunt și mai mari, avem nevoie de cât mai multe inițiative și programe de educație financiară nișate în funcție de nevoi și obiective.

Ce voi face în continuare?

Am să militez și mai mult pentru necesitatea educației financiare. În această direcție, am creeat o comunitate locală, un grup de facebook care e destinat exclusiv acelor oameni care locuiesc în Timișoara și împrejurimi, pentru a putea împărtăși idei și pentru a ne putea cunoaște în persoană, în întâlniri regulate.

Apropo de educație financiară, aceasta nu înseamnă zgârcenie.
Nu devii mai zgârcit dacă te educi financiar, deși pentru anumiți oameni poate fi o convingere limitativă.

Într-o discuție avută cu o prietenă, am primit următoarea replică: “Da Răzvan, eu înțeleg că e importantă educația financiară, dar vezi tu, eu câștig lunar 2000 eur și nu vreau să renunț la obiceiurile mele, chiar dacă se întâmplă să rămân fără bani la sfârșitul lunii.

Educație financiară înseamnă să fii conștient de implicațiile deciziilor pe care le iei cu privire la banii tăi. Să știi câți bani faci lună de lună, câți cheltui, să îți faci o bugetare astfel încât la final de lună să nu ajungi pe minus. Dacă plăcerea ta e să mergi la mall sau în club și să cheltui 1000 de ron/lună e ok, atâta timp cât îți bugetezi lucrul asta și ești conștient de implicațiile pe termen lung.

Am discutat mult în weekend pe această temă, e mult de discutat în continuare, dar hai să trecem și la treabă 😃

M-ar ajuta pentru început să-mi răspunzi într-un comentariu mai jos la întrebarea: Ce anume te frustrează când vine vorba de bani?

Cu drag,
Răzvan.

4 Thoughts on “Cum a fost la Money Forum?”

  • Multumim pentru initiativa si pentru participarea la workshopul din 17 februarie de la Hotel RIN Bucuresti.
    Sincer sa fiu ca nu am cu cine sa discut despre acest subiect la modul profund si ca nu am acces la astfel de intalniri.

  • Mie nu imi ajung banii pt cate idei de investitii am si pt a deveni independenta financiara 🙂 – dar asta e un fel de „luxury problem”, de fapt nu ma frustreaza banii ci ca stiu ca mi-e drumul incetinit de ei.

    (in rest, multumim de articol!)

  • Salut Razvan!
    Si eu ma bucur pentru participarea la Money Forum, si iti multumesc pentru mentiunea numelui meu si a site-ului StapaniDeBani.ro. Cred ca este o idee extraordinara sa creezi o comunitate locala in materie de Finante Personale si iti urez sa reusesti cat mai repede.
    Probabil ca vei intalni multe alte exemple de scepticism ca cel al prietenei tale. Sunt multi care confunda managementul banilor cu privatiuni. Ei pur si simplu nu au inca viziunea prin care, intr-un moment anume al vietii ei, banii ei de astazi ii vor fi adus acea suma luna de luna. Si mai fac o greseala: cred ca investitiile se fac doar cu bani luati din propriile placeri actuale…
    Iti urez succes!
    Ma bucur ca te-am cunoscut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *