Am cunoscut-o personal pe Roxana Bucur la Money Forum, până atunci interacționasem cu ea doar în mediul online, pe grupurile de educație financiară și prin intermediul blogului ei psihologiabanilor.ro. Scriu acum despre ea, deoarece îmi place ideea ei de a-i ajuta pe părinți să le explice copiilor ce înseamnă educația financiară, într-un mod plăcut, ilustrat printr-o poveste și o carte de colorat.

Mai jos, Roxana a pregătit o descriere a cărților:

Mărunțilă și Bancnoțilă sunt doi copii născuți într-o familie bogată. Ca toți copiii din lumea aceasta ei văd la părinții lor munca și banii. Într-o lume în care se pune accent pe muncă, copiii apreciază și ei munca, însă rodul muncii lor poate fi fructificat sau dimpotrivă, irosit. Fiecare beneficiază de informațiile din familie – educația și de educația din comunitate și își însușește ceea ce consideră a fi mai specific, adecvat sieși.

Întrucât educația financiară nu se predă în școli, fiecare învață pentru sine ceea ce consideră mai nimerit. Unii aplică principii financiare mânați de instinctul de turmă, alții merg contra curentului, iar alții sunt haotici. Lipsa unor linii trasate determină realizarea sau nerealizarea obiectivelor financiare, satisfacția sau insatisfacția avuției.

Mărunțilă și Bancnoțilă este o carte de poveste în care sunt prezentate acțiuni și repercursiunile acestora asupra averii și a realizărilor de ordin financiar. Copiii dar și părinții vor conștientiza cauzele și efectele principiilor financiare ale banilor din sfera personală și nefiind necesară o morală prestabilită, fiecare va lua seama la principiile pe care banii le au.

Educația financiară pare-se că nu își are rostul în viața noastră, atât timp cât ea nu este predată în școli. Cu toate acestea banii există, muncim pentru bani și trăim datorită lor. Banii pot să ne mâne în a ne distruge obiectivele sau ne pot conduce în sfera cealaltă a împlinirii depline, a satisfacției financiare.

Am constatat că există în literatură cărți pentru educația financiară a adulților, iar argumentul, care are logică este că: adulții sunt cei responsabili pentru câștigarea banilor, ei sunt cei care muncesc și produc valoare, implicit și bani. Dar până atunci? Copiii sunt evitați, general valabil, de o educație a banilor, de educația financiară. Ce-i drept, sunt copii care beneficiază de educație financiară acasă, însă, în societate, chiar între adulți acest subiect rămâne unul tabu. După cum se poate observa, banii guvernează societăți și, de ce nu, să recunoaștem și vieți. Fără a intra în sfera negativă, sunt familii care ajung să nu se mai înțeleagă de la acest subiect: banii, să se ruineze familii și vieți.

Banii nu sunt câștigați în societate de la copii, acest lucru este clar, dar copiii pot fi învățați cu privire la valoarea lor și la modul în care ei pot fi câștigați. De la cele mai fragede vârste, legăturile neuronale se formează în baza acțiunilor întreprinse, în baza informațiilor folosite și ele sunt durabile, în schimb nefolosirea unor informații conduce la lipsa stabilirii unor legături și obișnuințe, iar obișnuințele odată create, greu se schimbă, astfel, militarea se face pentru educația financiară începută de la cele mai fragede vârste.

Mărunțilă și Bancnoțilă reprezintă povestea de viață a autoarei cu familia sa și cu rudele. Principiile finanțelor personale sunt identificate în acțiunile întreprinse și în consecințele, rezultatele acestor acțiuni. Fiecare, adult sau copil, este lăsat să tragă singur concluziile personale, în baza lecturii și să acționeze în privința banilor așa cum este mai nimerit din perspectiva scopului său.

Mărunțilă și Bancnoțilă este o lectură de familie; pune bazele educației financiare în familie, a finanțelor personale și a obiectivelor financiare. Lectura poate responsabiliza, prin însăși conținutul său în care aspecte din viața reală sunt metamorfozate pentru ușurința înțelegerii principiilor și a regulilor financiare, iar actualitatea ei este dată de elementele regăsite în decursul întregii expuneri a personajelor principale, de la vârsta copilăriei și până la vârsta maturității înaintate.

Cărțile (povestea + cartea de colorat) pot fi comandate de aici.

 

Cu drag,

Răzvan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *