Cum a fost la Money Forum 2019?
În weekendul 12-14 aprilie a avut loc cea de a doua ediție a Money Forum România, păstrând aceeași locație superbă, ca și anul trecut, la Maggie’s Ranch, Râșnov jud. Brașov.
Acest eveniment a avut ca scop întâlnirea educatorilor financiari din România.
Îi mulțumesc lui Luca Dezmir pentru organizarea evenimentului, sper eu să devină o întâlnire an de an, că mi-am rezervat deja locul pentru ediția 3.
Pentru mine money forum are o valoare inestimabilă, din simplul motiv că ne adunăm o dată pe an în același loc, oameni având aceleași pasiuni cu care mi-e drag să mă întâlnesc și să petrec un weekend în compania lor. E un bun prilej de a ne cunoaște personal, dincolo de bloguri și activitatea online, de a învăța unii din experiențele altora, de a împărtășii idei și de a vedea cu ce provocări ne confruntăm. O simt ca pe un mare plus adus întregii comunități de educație financiară. Timpul dedicat evenimentului a zburat pur și simplu, fără să-mi dau seama cum.
Am plecat la drum spre Râșnov fără nici un fel de așteptări, ci doar cu o dorință de a socializa și de a petrece timp de calitate. M-am întors înapoi mai bogat, cu mai multe idei și mai multe lecții învățate din experiența celorlalți.
Pe lângă discuțiile informale, au fost 4 subiecte principale în jurul cărora au fost aduse contribuții suplimentare din public.
Rareș Mihăilă (investestelabursa.ro) a prezentat și moderat discuțiile pe subiectul creării unui produs pe nișa educației financiare. Începând de la cum pregătești comunitatea și validezi ideea până la momentul în care ai produsul fizic în mână.
Valentin Nedelcu (stiintabanilor.ro) a avut o prezentare despre crearea unei comunități online. Cum o gestionezi și cum o faci să crească în mod organic. Dacă te întrebi cum? Valoarea oferită constant, e cheia. Valentin a scris pe blog articole gratuite timp de doi ani, până să scoată primul produs.
Dan Sulica (ideisibani.ro) a avut o prezentare despre perioada care urmează: criză sau creștere economică? Prezentare la care au contribuit atât Luca Dezmir (milionarulmioritic.com)cât și Bogdan Maioreanu (independentafinanciara.ro), cu interpretări și explicații pe grafice, foarte valoroase. Am simțit că am plecat mai bogat după această prezentare.
Octavian Baban, a încheiat seria prezentărilor cu lecția șlefuitorului de diamante, care sădește semințele unei vieți prospere. Această prezentare a fost o supriză foarte plăcută, ea nefiind pe agenda întâlnirii. Anul trecut am citit cartea lui Geshe Michael Roach, pe care o recomand cu drag. Principiul slefuitorului, adaptat la înțelepciunea noastră populară e să faci bine fără să ai așteptări. Pe principiul “bine faci bine găsești”. Fiecare acțiune pe care o faci, poți să te gândești că plantezi o sămânță. Dacă e o sămânță de bunătate, ea va crește bunătate și vei culege înapoi tot bunătate. Dacă e o sămânță de critică și răutate, ghici ce vei culege înapoi?
M-am bucurat să-l revăd pe Laurențiu Mihai care are cel mai vizitat blog de educație financiară (laurentiumihai.ro). Pe Iulia Stancu care scrie de 7 ani despre economisire pe economisim.info. Adriana Istrate care a mentorat peste 1000 de oameni în cadrul proiectului școala de bani, de la BCR. Radu Zgarcea autor al cărții cum să-ți gestionezi banii, Tiberius Mărgărit care scrie pe stapanidebani.ro
Deasemenea m-am bucurat foarte tare să cunosc oameni noi, pe care îi citeam de ceva timp: Adrian Asoltanie de la care folosesc un organizator de documente foarte mișto iar tot el are o mulțime de produse pentru educația financiară a copiilor. Bogdan Dinu care deși are un blog relativ nou, a reușit să capteze atenția și interesul prin stilul său inconfundabil pe carutacubani.ro. Paul Maior, fondator investclub, scrie pe teme de investiții pe paulmaior.ro. Nicoleta Cazacu, de la care am aflat foarte multe lucruri despre asigurări. Cătălin Iordache care scrie despre inteligență financiară pe blogul cu același nume: inteligentafinanciara.ro. Anamaria Ciuhuta scrie despre necesitatea educării copiilor în relația cu banii pe blogul sau financialparenting.eu și Natalia Dabija care scrie despre economisire pe nataliadabija.ro
În loc de încheiere, vreau doar să le mulțumesc celor prezenți, simt că a fost un weekend cu adevărat valoros și mă bucur nespus că am avut ocazia să-mi petrec timpul în compania acestor oameni.
PS: vezi aici cum a fost anul trecut la Money Forum 2018.
Mulțumesc,
Răzvan.
Multumesc Razvan pentru impresii si aprecieri 🙂