Educația financiară e importantă?
E joi, pe nesimţite aproape că a mai trecut o săptămână.
Au mai rămas 6 săptămâni, care probabil vor trece la fel de repede şi pot deschide caietul să-mi fac bilanţul anului care tocmai s-a încheiat.
Uneori am impresia că zilele trec câte două odată, îmi amintesc de perioada copilăriei când ucam câte două scări odată că să ajung mai repede, acolo unde îmi doream.
Cred că e o problemă a mea, că nu reuşesc să-mi gestionez timpul şi că vreau să fac prea multe lucruri. Încă o carte interesantă pe care vreau să o citesc, încă un curs care o să mă ajute să devin mai bun în ceea ce vreau să fac, mai un eveniment, încă un curs nou. Toate astea se adună la lista deja lungă şi aglomerată.
De ce fac ceea ce fac?
Mi-am pus întrebarea asta de multe ori. De fiecare dată răspunsurile se învârteau în jurul unei idei care sună a perfecţionare: “să devin mai bun în ceea ce fac”, “să îmi depăşesc condiţia”. Care e scopul din spatele acestei perfecţionări? Să las ceva în spate, să aduc valoare, să fiu un model pentru alţii, să fac bani.
Aş fi ipocrit să nu recunosc că şi banii au importanța lor şi încă una chiar destul de mare.
Dar vreau să-i fac doar din ceea ce-mi place. Din programare, investiţii şi din educaţia pe plan financiar.
Cei care mă cunosc ştiu că în ultimii doi ani i-am exasperat cu discuţiile despre educaţie financiară.
De ce?
Să avem grijă de banii noştrii este la fel de important la fel cum avem grijă de sănătatea noastră.
Nu mă crezi? Mai ia-ţi un proiect în plus, mai lucrează 8-10 ore în plus pe săptămână în loc să te odihneşti, mănâncă junk-food pentru că e mai ieftin şi pentru că te grăbeşti să ajungi la al doilea job iar corpul o să-ţi arate rezultatele acestui stil de viaţă, mai repede decât crezi.
Concluzia am tras-o observând oamenii din jur.
Din ce în ce mai stresaţi, cu rate, cu joburi instabile, cu deadline-uri tot mai strânse, cu ore fără număr state peste program.
Are legătură cu educaţia financiară?
Păi cam are… că dacă lipsea rata, dacă erau nişte bani undeva intro investiţie care să aducă un venit pasiv, dacă erau nişte bani puşi deoparte pentru concediu care ar fi putut ficumpărat early bird cu 30% reducere, probabil atfel ar fi stat lucrurile.
„Dacă aş caștiga mai mult….”
Ştim cu toţii că e doar o utopie… Nu, problemele nu s-ar rezolva cu un salariu mai mare sau cu o moştenire grozavă la care visăm de când suntem mici. Dacă ar fi aşa cei care au câştigat la loto ar fi dus o viaţă de vis.
Ce s-a întâmplat în timp cu majoritatea câştigătorilor la loto?
Au devenit mai săraci decât erau înainte, deşi calculele la prima vedere sunt foarte simple: 2.6 mil euro la ultimul premiu câştigat. Dacă opresc pe stradă 9 din 10 oameni mi-ar spune că ar duce o viaţă lipsită de griji dacă ar avea un venit de 2000 eur pe lună şi să muncească doar ceea ce le place.
Să spunem că acel câştigător îşi va permite să plătească şi partenerului 2000 de euro că să nu mai lucreze şi facă ce vrea, să-şi urmeze vocaţia. Pentru cât timp le-ar ajunge banii, cheltuind în felul asta câte 4000 de eur în fiecare lună? Pentru 54 de ani.. (şi nu luăm în calcul posibilitatea de a-i investi, că intrăm în alte discuţii).
Sună frumos în teorie, însă ştim cu toţii că în practică nu ar fi deloc aşa.
De cele mai multe ori, un număr mai mare de bani nu rezolvă problema de bază. Educaţia e singura care o rezolvă.
Schimbarea perspectivei.
Înţelegerea banilor.
Din păcate oamenii încă nu au înţeles ce sunt banii…
Alergăm după ei şi ni se scurg printre degete mai repede decât îi putem simţi.
Dacă şi tu te-ai confruntat cu aceste lucruri, află că nu eşti singurul.
La final am o întrebare pentru tine:
Ce anume te frustrează zile în şir în legătură cu banii?
Ce gânduri nu îţi dau pace?