Lipsa educației financiare distruge vieți

Am fost aseară la piesa de teatru “Avioane de hârtie”, de la care am plecat răvășit. Actorii au jucat excepțional în rolul unor elevi de liceu și redau dramele prin care aceștia trec și traumele create iremediabil datorită părințiilor plecați la muncă în străinătate. “Să mori, e ca și cum ai pleca în Italia, doar că nu mai poți vorbi pe skype” – îi explica unul altuia, referitor la decesul unui prieten de-al lor de 11 ani.

Suntem țara cu cel mai mare procent de emigranți. De la genii și oameni foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional, la muncitori necalificați, care nu mai vedeau nici o speranță în România. Au plecat oameni din absolut toate categoriile sociale, fiecare având motivul lui personal.

Cum era redat și în piesa de teatru, o bună parte din oameni au plecat doar pentru a face bani, pentru a-și putea întreține familiile din țară, pentru a-și putea susține copii la școală, ca măcar ei să aibe un viitor mai bun. Au plecat, sacrificându-și viața. Viața lor, viața copiilor, viața părinților lor. Nu e ușor deloc iar prin ce trec acei oameni doar sufletul lor știe. Totuși ceva le redă speranța, le dă puterea de a merge mai departe, de a lupta în continuare. Iar acel ceva, e gândul la o viață mai bună, la o viață în care nu vor trebui să mai facă sacrificii.

Se uită la banii pe care îi au în mâna, transformă din euro în lei și se gândesc la câte pot face, privesc banii ca pe acea salvare care le va readuce libertatea, liniștea și o viață mai bună. Se apropie Crăciunul, sărbătorile de iarnă și tot ce pot face e să cumpere o fărâmă de speranță cu banii munciți din greu. Mulți dintre acești Români își vor vedea copii de Crăciun, doar pe skype și facebook. E trist. Așa am plecat și eu aseară de la teatru, cu lacrimi în ochi. Lacrimi pentru toți acei copii care merg la autocare în preajma Crăciunului și care speră că pe lângă pachet să apară și mama, sau tata, sau amândoi. Le vine un surâs pe buze când descoperă câte o tabletă sau un telefon nou, însă cel mai de preț lucru, e dincolo, la celălalt capăt al firului. Poate fi văzut și auzit, dar nu atins și îmbrățișat.

Copii care își jură în sinea lor că nu o să mai fie săraci niciodată și nu o să-și părăsească copii lor, sau dimpotrivă care abia așteaptă să împlinească vârsta majoratului și să plece cât îi țîn picioarele, unii departe, alții la părinții lor.

Acestea sunt adevăratele drame, care lasă răni adânci și cicatrici care nu vor mai fi vindecate niciodată.

Ce legătură au toate acestea cu educația financiară?

Mă gândesc acum la oamenii care au plecat de ani buni și care se întorc în fiecare vară să mai construiască câte ceva la palatele din satele care devin mai pustii cu fiecare an.

Mă gândesc la părinții care și-au lăsat copiii în grija bunicilor / fraților / neamurilor și care trimit bani acasă lună de lună, cu precizia unui ceas elvețian.

Mă gândesc la acei oameni care lucrează sezonier 8-10 luni / an și care stau acasă cu familia doar de sărbători.

Toți acești oameni, nu au plecat de bine ce le era. Au plecat pentru bani.

Cel mai trist e că banii respectivi vor pleca la fel de repede precum a plecat și autocarul când s-au urcat pentru prima oară în el.

Cunosc oameni care muncesc sezonier, de ani buni iar după 2-3 luni de stat acasă sunt din nou pe zero. Singurul lucru care se adună sunt doar ani la vârsta lor.

Educația financiară în primul rând e despre a gândi pe termen lung, despre a ieși din cursa șobolanului în care trebuie să muncești zi de zi, lună de lună, pentru a te întreține.

Iar primul pas e să economisești pentru tine. 10% din tot ce câștigi, să îi pui deoparte și să nu te mai atingi de ei orice ar fi.

Dacă ai fi făcut asta, de la primul venit, acum mulți ani, cum ar fi fost situația? Poate că nu trebuia să mai pleci atât de mult în străinătate sau poate nu mai trebuia să pleci deloc.

Pe de altă parte, copiii ar trebui învățați de mici despre educația financiară. Ce se face la școală e foarte puțin. Ce vor învăța ei despre bani, dacă la școală toți colegii au ultimul model de telefon, iar acasă părinții trimit bani din străinătate pentru a suplinii faptul că nu le sunt alături?

“La fiecare 10 primești 20 de euro, dacă iei peste 9 la BAC primești iPhone XS” – extras tot din piesa de teatru, dar nu pot să nu mă întreb, a câtor oameni e defapt această realitate?

Citisem într-un studiu publicat de Ziarul Financiar, că România e pe ultimul loc la capitolul Educație Financiară. Mai știm că România e pe primul loc la numărul de emigranți în Europa.

Oare cum sunt corelate cele două?

Dacă te regăsești în articol, mi-ar plăcea să-mi spui la ce te-ai gândit citindu-l. Ce crezi că putem face în direcția aceasta? Schimbarea începe cu noi, cu fiecare. Hai să nu așteptăm după guvern să facă ceva, că trece timpul, se duc anii, mai crește o generație. O sacrificăm și pe aia?

La sfârșitul acestui articol sunt la fel cum am plecat aseară de la teatru. Cu sufletul răvășit și cu lacrimi în ochi.

Răzvan.