Nu renunta la plăcerile vieții doar pentru a economisi niște bani
Pentru un articol de educație financiară, acest titlu sună contraintuitiv, însă uitam defapt ca plăcerile vieții sunt compuse din lucruri mărunte care ne aduc zâmbetul pe buze în fiecare zi. Cum putem împăca acestea cu economisirea astfel încât bunăstarea pe termen lung să nu aibe de suferit, vedem în cele ce urmează.
Citesc materiale de educație financiară de mai bine de 10 ani și ideea generală e să pui banii să muncească pentru tine, totuși până ajungi la o sumă considerabilă pe care să o investești, trebuie mai întâi să o economisești.
Aici vine a doua idee: “ține evidența cheltuielilor, nu te abate de la buget și de la lista de cumpărături”. În teorie sună ca un plan bun, dar în practică știm că nu e deloc așa. Tot ce ajunge să fie foarte strict, în timp produce frustrări și ne va fi din ce în ce mai dificil să ne ținem de acel lucru. Pe termen lung, un stil de viață sănătos dă rezultate mai bune decât orice dietă, la fel e și cu banii.
Am crescut cu limitări și restricții. “Nu luăm asta acum, că e prea scump” a fost laitmotivul copilariei mele. Defapt nu ajungeam să mai luăm nimic din ce îmi doream și nu era strict necesar. De aici a încolțit în mintea mea când eram copil, ideea că atunci când voi fi mare, vreau să merg la cumpărături și să îmi iau ce vreau eu, fără să mă uit cât costă. Toate aceste limitări creează frustrări. Modelele parentale își lasă amprenta foarte puternic în personalitatea noastră. Ori ajungem să fim exact la fel și să ducem mai departe același stil de viață plin de limitări, zgârcit cum ar spune alții, ori facem total pe dos și suntem „mâna largă” adică banii nu mai au nici o însemnătate și în felul acesta ajungem să trăim de la o lună la alta sau chiar mai rău.
Pot spune că am trecut prin ambele faze, dar ca în orice lucru pe care-l facem, echilibrul e cheia succesului. Asta înseamnă să ți evidența banilor, câți vin, câți pleacă și mai ales pe ce. Să faci o bugetare dar și să îți dai voie să te bucuri de micile plăceri.
Cum ajungi să te bucuri de ceea ce-ți dorești și să mai și pui bani deoparte?
Cele mai mari economii le fac la cumpărăturile mărunte de zi cu zi. Asta am vazuto urmărind cheltuielile de la o lună la alta. Practic de aici îmi susțin acele plăceri (o cafea bună, o bere bună, o mâncare mai specială făcută acasă, sunt lucruri mărunte care mie îmi dau o calitate a vieții mai ridicată). Aproape toate cumpărăturile le fac de la supermarket, iar dacă prind diverse oferte nu ezit să iau produse care nu sunt perisabile și de care știu că o să am nevoie peste 1-2 luni. Buticul de la colț e doar pentru cazuri ultra excepționale, poate o dată pe lună. La Kaufland, au mai nou o aplicație care o instalezi pe telefon și prin care primești ceva reduceri suplimentare la casă, fiind e o metodă bună de a mai câstiga câțiva lei. Ține minte, pic cu pic se face mult.
Spuneam că aproape toate cumpărăturile le fac de la supermarket. Ei bine restul le fac de la angro. De exemplu produsele de curățenie sau chiar și unele produse alimentare le iau cu 20-30% sub prețul din Kaufland.
Dacă locuiești într-un oraș mai mare cu siguranță găsești astfel de magazine. Interesează-te de unde se aprovizionează cei cu buticuri. De exemplu în Timișoara, la Euro 2 sau Metro găsești toate aceste lucruri. Caută 2-3 prieteni cu care să împarți ceea ce poți cumpăra doar la bax sau ladă și poate sunt prea mult pentru tine. În felul acesta reușești să faci economii considerabile, pentru lucuri de care oricum ai nevoie. La 200 de lei, de multe ori economisesc 30-40 de lei, bani din care îmi iau o cafea, câteva beri sau un vin. Lucruri care îmi produc plăcere și pe care nu le-aș fi avut, dacă vroiam să respect bugetul planificat. Asta dacă-mi făceam cumpărăturile din supermarket, că dacă le luam de la buticul din colț, sau de la Mega, lăsam dublu.
- caută acele locuri la care găsești prețul cel mai convenabil pentru produsele de care ai nevoie
- fă cumpărăturile la 6-8 săptămâni, pentru produsele neperisabile
- nu lua totul dintr-un singur loc.
- urmărește acele oferte de tip cash-back sau la care poți activa reduceri suplimentare
Ca să îți dau un exemplu cafeaua pe care o beau acasă, o găsesc între 35-55 de lei punga de 1kg boabe, depinde de sortiment. Cu 15 de lei mai ieftină decât în alte magazine, un discount de 30% sau la fiecare 3 pungi, a 4-a e gratis.
Caută alternative pentru acele lucruri de care ai nevoie și ai să rămâi surprins de câți bani poți să salvezi, fără să îți schimbi stilul de viață.
Sunt curios, tu ce alte trucuri folosești pentru a face economii însă fără să renunți la ceea ce îți dorești? Mi-ar plăcea să îmi scrii mai jos într-un comentariu.
Cu drag, Răzvan.