Povestea monedei vechi

Un tată șomer a patru copii se târa fără speranță de-a lungul unei străzi pustii. Plecase de-acasă când se crăpase de ziuă, așa cum făcuse în fiecare zi în următoarele câteva luni. Disperarea era evidentă din mersul lui șovăitor. Se aștepta deja ca în rundele sale prin oraș să nu reușească nici de această dată să producă vreo muncă plătită și să aducă vreun ban acasă.

Familia lui se lupta cu greutățile vieții. Facturile se adunau mormane, copiii se duceau uneori flămânzi la culcare, iar soția lui începea să sufere de depresie. În timp ce-și târa pașii pe drumul prăfuit, a lovit ceva. Curios, s-a aplecat să ridice obiectul. Era o monedă veche, uzată, într-o stare nu prea bună. Insuficientă, s-a gândit, că să ne ușureze traiul…

Cu toate acestea, s-a dus cu ea la bancă.
– Nu este o monedă aflată în circulație, i-a spus casiera.

Omul a ridicat neputincios din umeri. Acesta era felul în care îi mergea norocul. Casiera l-a sfătuit să o ducă la un numismat în capătul de jos al străzii. Colecționarul i-a confirmat vechimea monedei și i-a dat 30 de dolari pe ea.

Nespus de bucuros, sărmanul om a început să mediteze ce ar putea face cu această pleașcă. Trecând pe lângă un depozit, a văzut niște plăci de lemn frumos marmorate care erau în lichidare de stoc iar prețul lor era foare ieftin. Îi putea construi soției lui câteva rafturi, căci tot spunea de un timp încoace că nu avea unde să-și pună oalele și borcanele în modesta lor bucătărie.

Dându-și cei 30 de dolari pe materialele respective, le-a săltat în spinare și a pornit-o spre casă. Pe drum s-a întâmplat să treacă pe lângă un fabricant de mobilă. Ochiul profesionist al producătorului a remarcat imediat modelul atractiv marmorat, culoarea frumoasă și calitatea deosebită a lemnului pe care omul îl căra pe umeri. Avea o comandă să construiască un birou și cu acest lemn putea să ceară un preț mare, așa că i-a oferit omului 100 de dolari. Când acesta a ezitat, fabricantul de mobilă l-a tentat altfel, oferindu-i să-și aleagă din diferite modele prefabricate.

Exista printre ele un bufet care i-ar fi plăcut cu siguranță soției lui. A făcut trocul respectiv și a împrumutat de la producător o roabă că să și-l transporte acasă. Drumul lui ducea pe lângă o proprietate nouă. O femeie, care-și decora casa ce-a nouă, a privit pe fereastră și a văzut omul cărând cu roaba tocmai modelul de bufet pe care și-l dorea pentru rufe. I-a oferit 200 de dolari pe el. Când l-a văzut că ezită, a ridicat oferta la 250 de dolari. De această dată omul a bătut palma cu ea, i-a înapoiat fabricantului de mobilă roaba și s-a așternut din nou la drum spre casă.

S-a oprit în fața porții. Mulțumit de norocul lui, și-a băgat mâna în buzunar și a scos de-acolo banii pe care îi adusese acea zi. Voia să-i mai numere o ultimă dată și de-abia aștepta să îi arate soției lui.

Chiar în acel moment, un hoț s-a repezit spre el din spatele unui tufiș, l-a amenințat cu cuțitul, i-a furat cei 250 de dolari și a zbughit-o. Soția lui văzuse atacul de la geamul bucătăriei. A ieșit în fugă din casă:

– Ce s-a întâmplat? a strigat ea. Ești bine? Ce ai pierdut?

Omul a ridicat din umeri și a spus:

– Ei, doar o monedă veche stricată peste care am dat în dimineața asta.

*O poveste adaptată după George Burns.

Cu te gând te-a lăsat această poveste? Mi-ar face plăcere să împărtășești într-un comentariu mai jos, la ce ți-a fugit mintea în timp ce citeai.

Cu drag,
Răzvan.