Viață de investitor este o poveste captivantă în care personajul principal face trecerea de la mentalitatea de jucător la cea de investitor. Dealungul cărții sunt redate scene și dialoguri interioare din lupta acestuia cu dependența de pariuri, trading, forex și criptomonede. Experiențele prin care a trecut precum și lecțiile învățate de-a lungul acestora, te țin cu sufletul la gură până la finalul cărții.

Am putea rezuma povestea ca fiind evoluția de la un dependent de pariuri la un investitor profesionist.

******

(…)  Dani se trezi în toiul nopții. Ceva ii tulburase somnul, dar avea să afle lucrul acesta câteva minute mai târziu. Între timp întinse mâna pe noptiera din dreapta patului, unde zăcea liniștit telefonul său. Îl întoarce într-o parte și apasă pe buton, lumina puternică aproape că-l orbește.

Ora 3:52.

În pat lângă el, partenera lui dormea dusă, pare că era în altă lume, total străină lui. Se întoarce și el pe partea cealaltă și încearcă să își recapete somnul, asta-i cere trupul obosit, după un weekend încărcat. Însă mintea lui e de o cu totul altă părere.
Gândurile încep să se accelereze precum particulele în acceleratorul de la Geneva. Își amintise de poziție. Într-un gest automat și foarte precis întinse din nou mâna după telefon iar în următoarele secunde încerca să deslușească graficul, ce părea colorat mai mult cu verde decât cu roșu.

Așa cum anticipase, prețul o luase la goană. Din păcate pentru el, o luase taman în direcția opusă. Făcea eforturi să se liniștească și să-și spună că e doar un moment, dar sigur prețul se va întoarce în direcția bună. N-avea cum să mai crească atât. Nu era logic. Dar în fond ce mai era logic și de înțeles în lumea criptomonedelor?

În ultimele luni era o adevărată frenezie cu acest gen de investiții, toată lumea în jurul lui vorbea de Bitcoin. Oameni care în viața lor nu făcuseră nici un fel de investiții, acum aveau să cumpere criptomonede, fară nici măcar să aibe cunoștințe elementare de cum funcționează o piață financiară. Mare parte din cunoscuții lui, nici nu vroiau să audă de bursă, motivau că e riscantă și le era frică să nu piardă banii, dar investiseră taman în cea mai riscantă piață. Acolo unde prețurile fluctuau în fiecare zi ca și intr-un roaler-coaster și unde aveai nevoie de un stomac de aviator pentru a te menține pe linia de plutire.

După câteva minute în care se întorsese de pe o parte pe alta încercând să adoarmă însă fără nici un rezultat, pare-se că somnul i-a fugit de tot. Resemnat se ridică din pat îndreptându-se spre laptop, precum un somnambul în mijlocul nopții către frigiderul plin cu înghețată italiană.

Se așeză la birou în fața laptopului și aștepta cu sufletul la gură să vadă deznodământul, în timp ce platforma de tranzacționare părea că se încarcă mai greu ca niciodată. Bătea ritmat cu degetele pe masă, într-un gest ce ascundea nerabdare și nervozitate.

Anticipase pierderea încă de când verificase cotațile pe telefon, dar spera întro minune, ceva care să schimbe complet cursul graficului și să-i aducă mult așteptatul profit. Cu o seară înainte marcase deja o pierdere de câteva sute de euro, întro poziție deschisă de câteva zile. Acum mărise miza, precum un dependent care își mărește doza, și își spunea sieși “n-are cum, trebuie să se întoarcă înapoi, sunt sigur ca niciodata de asta“.

Gândul îi fu oprit în următoarea secundă, exact cum ar fi scos din priză o mașinărie complicată, iar capul ii căzu, rămânând sprijinit în palme. Ce vedea în fața ochilor nu-i veni să creadă. Blestema clipa în care a întins mâna pe noptieră după telefon. Nu putu să-și vadă liniștit de somn? Acum era clar că pentru următoarea oră cel puțin, somnul îi plecă cu totul.

Încercă să se adune și să facă niște calcule. Erau de prisos însă. Platforma îi arata foarte clar pe grafic, negru pe alb:

-840 euro.

Partea bună era că încă mai putea recupera, avea suficiente fonduri în acel cont. Câteva mii bune. Alte câteva se duseseră deja.

Închise poziția la prețul pieței și își asumase pierderea. Din păcate pentru el, era a doua poziție consecutivă inchisă pe minus. “Ce să-i faci? Mai sunt și nopți din astea”, își spuse el.

Acum căzu din nou pe gânduri, mintea într-un soi de amorțeală dădea totuși semne de revenire. “Ce sa fac? Deschid încă o poziție în sens invers, dacă tot se duce, măcar să-mi aducă și ceva profit”.

Mai stătu 5 minute cu ochii ațintiți în grafic, uitându-se mai mult în gol decât la ecran și se hotărî brusc. “NU. Nu mai deschid nici o poziție, condus de emoție”.

Închise laptopul dintro mișcare și fugi înapoi în pat.

Partenera sa dormea dusă în continuare, habar nu avusese că el trăise o adevărată dramă în tot acest timp. Se uită pentru o ultimă oară la ceas, 4:40. “Măcar mai am 2 ore jumate de somn” se gândi în timp ce punea telefonul la încărcat, înapoi pe noptieră.

Două ore și jumătate mai târziu auzi ca prin vis cum suna ceasul. Buimăcit încă de somn, cauta telefonul pe noptiera din dreapta patului să amâne puțin alarma, măcar cu câteva minute. Cu un ochi închis și unul deschis și cu fața încă adormită, într-un automatism pornise aplicația de pe telefon, să verifice din nou prețurile.

Nu mai deschisese nici o tranzacție în noaptea respectivă, dar îl omora curiozitatea, mai ceva ca pe un copil de 5 ani când stă la o palmă de sacul lui Moș Crăciun. Oare făcuse bine? Sau trebuia totuși să deschidă o tranzacție în sens invers? Poate că mai bine nu se trezea deloc în noaptea respectivă? Acestea erau câteva din multitudinea de întrebări care îi vâjâiau în minte încă de la primele minute ale dimineții.

Văzând graficul, avea sentimente ambigue. Prețul se dusese în jos, așa cum anticipase de la bun început. Pe deoparte era mulțumit că nu luase decizia de impuls să deschidă încă o tranzacție. Ar fi pierdut din nou, iar situația devenea și mai complicată. Pe de altă parte oare nu a fost tot 0 decizie de impuls când a închis tranzacția anterioară? “Ce bou am fost, nu puteam să dorm liniștit și să nu știu nimic? -840 euro. Dacă nu mă trezeam, acum ar fi fost -670. La naiba!“.

Închise telefonul și se îndreptă spre baie. Nu apucă însă să ajungă la destinație. O forță superioară lui îl duse direct în fața laptopului, de parcă nu avusese nici o putere să i se împotrivească. În 2 secunde totul era pornit iar pe monitorul de lângă erau încărcate graficele, ce așteptau nerăbdătoare să fie analizate. De la un minut la altul apăreau noi cifre, noi direcții. O nouă zi stătea să înceapă.

-Da iubita, vin acuma“, rostise el, ne fiind sigur defapt ce-l întrebase partenera lui, intuind totuși că îl chema să mănânce micul dejun împreună.

Mary pregătise la micul dejun, un smoothie delicios de fructe proaspete peste care adaugă semințe, cereale și miere. Era ritualul lor de cuplu fericit în care își începeau mare parte din zile. Îl așteptă în bucătărie, timp în care făcuse și cafeaua doar ca să mai tragă puțin de timp până vine Dani, nu vroia să înceapă singură. Atunci când erau amândoi acasă dimineața, întotdeauna luau micul dejun împreună.

Văzându-l abătut se gândi cum să pună problema astfel încât să nu îl supere, însă o măcina curiozitatea. Oare greșise ea cu ceva? Simțea că ceva e altfel în dimineața aceasta, dar nu avea nici cea mai mică idee despre ce-ar putea fi vorba. Cel puțin ea, nu se simțea vinovată cu nimic.

– Cum ai dormit?
– Bine.
– S-a întâmplat ceva? Pari cam abătut.
– Ah nu, încă nu m-am trezit bine. Cred că am nevoie mai întâi de o cafea.

Continuară să mănânce în liniște, fiecare pierdut în gândurile lui.

Mintea lui Dani era blocată la pierderea din noaptea precedentă. Criptomonedele fluctuaseră total anapoda. Dacă punea poziția invers, dacă nu se trezea să o închidă, dacă punea mai puțini bani. Gândurile se învârteau cu repeziciune și făceau nenumărate scenarii în care încerca să își diminueze mental, pierderea suferită.

Pe de cealaltă parte Mary devenise brusc îngândurată. “Oare ce s-a întâmplat? De ce nu îmi spune? S-a trezit și a fugit direct la laptop, naiba să-l ia. Are pe altcineva?

– Cum mai e Bitcoinul? Întrebă Mary, încercând să deschidă discuția cumva.
– Eh e ok, tot pe acolo, oscilează sus-jos.
– Ce ai citit despre asta? Ce zic oamenii? Mai crește?
– Nu știu… Eu mă aștept să scadă un pic. Vedem zilele următoare.

Discuția părea că nu duce nicăieri. Mary îl vedea în continuare abătut și fără nici un chef de a se destăinui. Avea o presimțire că s-a întâmplat ceva rău dar nu vroia să-l preseze în nici un fel. Știa că la momentul potrivit, Dani îi va spune.

Așa s-a întâmplat de fiecare dată, iar ea nu-l judeca în nici un fel, ba mai mult chiar îi oferea tot sprijinul ei. În fond nici nu avea de ce. Văzuse doar, de-a lungul timpului, că face bine ceea ce face și e pe drumul cel bun. Rezultatele vorbeau de la sine, cel puțin din ceea ce știa de la el.

Tot ce-și dorea ea era să-l vadă liniștit și prezent. Avea perioade când parcă intra în sevraj, precum un dependent care are nevoie de încă o doză, pupilele i se dilatau, vocea i se accentua și vorbea despre criptomonede și tranzacții cu debitul lui Ilie Dobre la un meci pe viață și pe moarte. Ajunsese să-i țină adevărate seminarii private despre investiții, strategii de trading și educație financiară. Ar fi trebuit să se simtă privilegiată, alți ar da bani grei să afle toate aceste lucruri. Uneori îl asculta cu mare drag și își lua o mulțime de informații utile, alte ori însă era de-a dreptul mult prea mult.

Asta e riscul când stai în casă cu un om pasionat de domeniul lui, riști să-ți vorbească toată ziua numai despre asta“ își spuse ea.

– Dacă pot să te ajut cu ceva, eu sunt aici. Îi spuse încercând să-l aducă din nou în prezent. Îl vedea cum se uită în gol în timp ce plimba cerealele prin smoothie, asemeni unui copil de 4 ani care vede o jucărie în orice ține în mână.

Nu apucă să termine micul dejun, că pe telefon apăru prima notificare. De la 4 avea un demo pentru clientul lui din SUA. Dani era designer respectat la o companie de IT, iar astăzi avea de livrat un proiect la care lucrase ultimele 2 săptămâni împreună cu câțiva colegi de-ai lui.

La naiba, am zis că-l termin în weekend și iarăși n-am făcut nimic”.

Se uită la ceas, 9:17.

Era abia luni dimineață, o nouă săptămână stătea să înceapă, iar el se simțea deja obosit psihic și fizic.

– Cred că am nevoie de o pauză. Îi spuse partenerei lui, încercând de data aceasta să fie el cel care leagă câteva vorbe încât să nu se simtă ca doi colegi de apartament.
– Nu zici rău! Poate să ieșim în natură undeva?
– Mda ar fi o idee bună. Sunt puțin presat cu jobul în perioada asta, dar mă eliberez și facem o ieșire de weekend că știu un loc fain, unde nu ai mai fost. Undeva pe malul lacului, să vâslim întro barcă la asfințitul soarelui. Dar până atunci hai să revenim la ce avem de făcut azi, că numai ce a început săptămâna.

Ultima parte era mai mult pentru el, într-un soi de auto motivare, să nu se simtă vinovat pentru această dimineață nu tocmai ideală.

În doi timpi și trei mișcări își pregăti ghiozdanul și ieși pe ușă. 25 de minute cât dura drumul până la birou, avea timp să contempleze la acele lucruri care-i consumau energia.

Fără să bage de seamă, din 5 în 5 minute scotea telefonul și se uita la prețul criptomonedelor. Își formase deja un automatism, însă nu realiza că era vorba de o dependență în toată regula.

Zi de zi, în drumul lui spre birou folosea aceeași rută. Erau 6 ani de când lucra la aceeași companie, situată intro clădire veche din centrul orașului. Locuia aproape și nu avea nevoie de mașină zilnic, oricum locurile libere de parcare din centrul orașului erau aproape imposibil de găsit.

În cele mai multe din zile mergea pe jos de-a lungul unui bulevard lung, luându-se la întrecere cu mașinile care stăteau blocate în trafic pe două coloane, încă de la prima oră a dimineții. Se întâmpla sa vadă câte un Mercedes, exact modelul lui peferat CLA 250, întorcea capul mai ceva ca după fundul unei gagici, ca sa-l vadă din toate unghiurile posibile. Îl avea în caietul visurilor, iar pentru el era doar o chestiune de timp până s-ar fi îndeplinit. Trebuia doar să mai facă câteva tranzacții bune și ajungă la un total de 2 bitcoini.

Astăzi era o dimineață frumoasa de toamnă târzie. Nici nu observase până acum copacii care își pierduseră majoritatea frunzelor și care se așezaseră de-a lungul aleii formând un covor pastelat de-o frumusețe rară. Uneori în desișul frunzelor mai găsea câte o nucă rătăcită pe jos, picată din nucii bătrâni care probabil erau acolo dinaintea bulevardului. Era plăcerea lui să o strivească și să o mănânce atunci pe loc.

Cu un mers de promenada, 25 de minute cât făcea pe drum erau numai pentru el, să se deconecteze total și să-și limpezească gândurile. Prins însă în vâltoarea dependenței nu putea să vadă situația într-un mod obiectiv asa cum credea defapt.

Avea zile în care nu observa nimic pe stradă, nici măcar nu își dădea seama cum trecea timpul și se trezea direct în fața biroului de parcă l-ar fi teleportat cineva, fără voia lui.

Își verifica telefonul la fiecare colț de stradă, să vadă cum arătau graficele și pozițiile deschise. Lucru care nu-i aducea nimic bun pentru că indiferent de evoluția prețurilor, oricum nu s-ar fi oprit până la birou ca să poată schimba ceva. Însă mintea lui era doar la noi strategii. “Aștept să mai scadă Bitcoinul cu 200 de dolari și cumpăr atunci, între timp dacă crește Ethereum cu 50 de dolari îi vând, gata nu-i mai țin că sigur scad pe urmă și iau mai mulți de banii ăia”.

Dialogul său interior era foarte intens. Adevărate seminarii se petreceau în mintea lui. Uneori zâmbea ușor și-și spunea că dacă ar transcrie toate gândurile, ar avea conținut pentru un întreg curs de investiții.

Ajuns la birou își făcu încă o cafea, avea ochii injectați și o față ce părea că abia se trezise. Era 10 fără cinci și era deja la a doua cafea. Espresso scurt cu lapte, era preferata lui. Își impunea să nu bea mai mult de 2 cafele pe zi și doar în cazuri excepționale să ajungă la a treia. Astăzi nu era nici 10 și deja își consumase cantitatea de cofeină pe întreaga zi.

Mă așteaptă o zi lungă” își spuse el în gând. Se așezase în fața laptopului și deschise proiectul pentru client, în mai puțin de 6 ore avea demo, trebuia să predea toată munca lui din ultimele zile. Doar că astăzi între ce era în mintea lui și ce avea de făcut defapt erau ca două lumi paralele.

În fața lui vedea pe monitor culori, schițe și desene, iar atunci când închidea ochii vedea, cifre grafice și procente.

O să îmi pun la punct strategia de tranzacționare care să-mi aducă un venit pasiv și din acel moment am să lucrez doar pe ce vreau eu și în condițiile mele, fără să mă mai intereseze partea financiară”. Acesta era gândul cu care se auto-motiva de fiecare dată când începea lucrul. ÎI plăcea ceea ce făcea la job, însă dacă era să aleagă între design și investiții, a două opțiune ar fi câștigat detașat la orice oră din zi și din noapte.

Cu un ochi la proiectul lui care trebuia terminat în câteva ore și cu un alt ochi la tabul deschis care-i arăta în permanență prețul criptmonedelor împreună cu situația contului. Pierderea focusului nu era o noutate pentru el, ba chiar devenise ceva normal. Avea totuși perioade în care reușea să lucreze focusat ore în șir, semn că se poate. Dar asta se întâmpla rar și adesea când era sub presiunea timpului. Dacă stătea bine să se gândească, mereu funcționa bine sub presiunea timpului. Își spunea despre el, că e mai degrabă un sprinter decât un alergător de maraton.

Era imaginea perfectă. Sprinter. Tot ce se întâmpla în viața lui putea fi cuprins în același tipar. Hei-rup în al doișpelea ceas, atât cât era necesar, randament de patru ori mai mare decât în mod normal, după care urma o pauză lungă. Știa că nu e sănătos, iar dacă privea obiectiv putea vedea clar că rezultatele sunt mai scăzute decât atunci când lucrează într-un ritm constant.

Dar totuși o făcea mereu, probabil încă nu conștientizase aceste lucruri suficient de bine și mai avea nevoie să dea cu capul de câteva ori. Se gândea mereu care-i sunt beneficiile negative ale acestui tipar, iar ce descoperise până acum, e că își putea demonstra lui că e bun, că poate. Gustul victoriei pe ultima sută de metrii era cel mai dulce. ÎI oferea partea de adrenalină de care avea atâta nevoie.

Dar mai era ceva, partea cu demonstratul, acel elefant invizibil din cameră, de care nu vroia să vorbească.

Ziua se scurgea precum nisipul din clepsidră, iar ședința se apropia cu repeziciune. Totul era aproape gata, însă-i lipsea taman ce era mai important. Să împacheteze frumos proiectul și să fie gata de prezentare astfel încât să poată lua ochii clientului încă o dată, cum o mai făcuse în trecut de atâtea ori. Știa că-i bun la asta. Nici un deadline important nu fusese depășit, nici o lansare amânată din cauza lui. Chiar dacă l-au costat nopți și weekenduri întregi, era pentru el un soi de mândrie personală. Se simțea un om responsabil pe care puteau conta, cei care interacționau cu el.

Acum simțea tensiunea din jurul sau îmbibată cu un soi de adrenalină și nervozitate, o senzație familiară lui. Încă o dată era pe cale să termine cursa precum un sprinter la olimpiadă. Uneori avea impresia că s-a pregătit toată viața doar pentru astfel de momente.

Reușea să-și gestioneze eficient emoțiile. Privea asta ca pe o calitate de-a lui. Calitate ce și-o dezvoltase în adolescență, pe vremea cât era încă în liceu, în urma celor 3 ani în care a jucat la pariuri weekend de weekend.

Ah, pariurile. Un alt capitol care era închis undeva în adâncul minții lui și nu vroia să-l scoată la lumina sub nici o formă.

Cum era de așteptat, termină proiectul la timp iar ședința cu clientul fusese un succes. Urmă o pauză binevenită de jumătate de oră să discute cu colegii despre ce aveau de făcut în continuare. Se simțea anchilozat, oasele îi pârâiau iar mușchii spatelui îl dureau de la lipsa mișcării. Avusese mai bine de trei ore în care nu-și luase ochii din ecrane, pe birou lângă laptop avea și un monitor extern, la fel ca și cel de acasă. Se simțea mai productiv asa. În realitate de fapt îi oferea posibilitatea ca în timp ce lucrează să mai tragă cu ochiul la prețurile criptomonedelor.

Când lucra focusat uita de el. Dădea randament în trei ore cât altă dată nu făcea nici în trei zile. “Dacă aș lucra măcar pe jumătate în fiecare zi, ce rezultate as avea?” Era întrebarea care și-o punea de fiecare dată după câte un sprint asemănător în care simțea cuțitul la os.

După o activitate intelectuală atât de intensă simțea că e terminat psihic și avea nevoie de pauză în care să se refacă, asemeni unui sportiv de performanță, pentru care perioadele de refacere sunt la fel de importante ca și antrenamentele.

Gata pe ziua de azi. Își împachetă laptopul, care era nelipsit de fiecare data și îl lua cu el peste tot pe unde mergea.

Același drum spre casă. Mergea parcă era în transă. Mintea lui dădea semne de oboseală, nici măcar la criptomonede nu se mai putea gândii. Oboseala acumulată își spunea cuvântul. Tot ce-și dorea era să ajungă acasă și să se tolănească în pat. În seara asta nu avea de gând să mai deschidă nici o tranzacție. Avea nevoie de liniște.

Atunci când vorbești de cripto, nu poți să-ți faci prea multe planuri că pot fi date peste cap cum ai pocni din degete.

În gestul lui automat de a verifica prețul la fiecare colț de stradă, văzu cum ceva total neașteptat se întâmpla. Fusese o creștere spectaculoasă de 10% în doar 5 minute. Tradus în dolari, asta însemna vreo 1000. Semn că intrase cineva în piață cu foarte mulți bani și cumpărase bitcoini.

Din experiența lui știa că urma să scadă înapoi la valoarea de cu 5 minute înainte. Aceste mișcări se numeau corecții și erau frecvente. Se întâmpla de 2-3 ori pe lună,  tot ce trebuia era să fie atent atunci când apăreau. Avea la dispoziție câteva minute pentru a acționa și a culege roadele.

Într-un suflu ajunsese acasă, grăbind pasul cât putea de tare. Uitase de orice oboseală. Trântii ghiozdanul pe hol, se descălță din mers și direct cu laptopul în brațe pregătea tranzacția. Reușise să vândă cât prețul era încă ridicat.

Avusese o intuiție bună, în următoarea jumătate de oră prețul reveni la normal iar tranzacția lui se închise pe profit.

+154 euro.

Mai avea până să-și recupereze pierderea însă părea că e pe drumul cel bun. „Pic cu pic se face mult”, își spunea după fiecare tranzacție reușită.

Rămânând în continuare cu ochii ațintiți pe grafice, nici nu realiză când Mary ajunse acasă.

-Hey! Da nici nu mă bagi în seamă? Îi spuse aceasta cu o tristețe în glas, așteptându-se ca Dani să-i sară în brațe de cum deschise ușa de la intrare. Crezuse că nu e acasă, din moment ce nu o întâmpină. Foarte rar de întâmpla asta, de obicei când era în câte-o ședință sau când mai stătea până seara târziu să lucreze de acasă și  avea căștile cu noice canceling pe urechi, atunci putea striga ea oricât din cealaltă cameră că oricum nu auzea nimic. Însă azi era altceva, aceeași presimțire avută de dimineață, o simți și acum, însă mult mai intens.

-Ah îmi cer scuze, iubita. Nu băgasem de seamă că ai ajuns. Eram concentrat la grafice. Îi spusese acesta, încercând să dreagă busuiocul.

-Stăm și noi un pic mai târziu împreună? Simt nevoia să petrecem timp de calitate, că am cam uitat de noi.

-Da, peste jumătate de oră e perfect. Și așa nu mai vreau să fac nimic în seara asta, însă până atunci am nevoie să stau eu cu mine, să-mi limpezesc mintea.

-Perfect, așa facem. Concise Mary.

Faptul că își lua timp să stea cu el, să-și limpezească gândurile era adesea benefic, însă în seara asta cele 30 de minute erau doar o extensie la ora care deja o petrecuse în fața graficelor de când ajunsese acasă.

Pierdea noțiunea timpului de când cu tranzacțiile pe criptomonede. Stătea cu orele în fața graficelor și încerca să ghicească direcția în care o vor lua acestea.

Deși își spusese că în seara asta nu mai face nimic și se deconectează total de la criptomonede, tranzacția câștigătoare îi deschise apetitul. Fusese exact doza minimă de care are nevoie un dependent pentru a-și activa starea.

-Ce ai chef să facem? Ne uităm la un film? Sau vrei să povestim? Mi-ar plăcea să stăm doar noi doi și atât fără să ne distragă altceva din exterior. Îi spuse Mary cu un glas dulce, semn că cele 30 de minute de liniște pentru el se scurseseră și nici măcar nu simții cum zburase timpul.
-Cred că un film ar fi mai indicat. Nu prea am chef să mai gândesc acum. Mă simt cam obosit, am avut o zi lungă. Concise Dani știind că trebuie să aleagă una din cele 2 variante, iar de discuții nu-i prea ardea acum.

Aleseseră împreună un film psihologic, era genul preferat al Mariei.
“Ce alegere inspirată cu filmul asta” își spuse el în gând, deoarece se putea concentra în continuare pe strategiile lui de investiții. Era prezent doar fizic lângă Mary, mintea îi era în cu totul altă parte.

Își tot făcea de lucru din sfert în sfert de oră doar ca să plece din cameră și să poată verifica prețul Bitcoinului pe telefon. Se ascundea de Mary, nu vroia să provoace discuții inutile. Ea îi ceruse clar să petreacă două ore timp doar ei împreună fără alte distrageri din exterior.

Un lucru era clar, oricât ar fi încercat să se deconecteze, nu putea sau cel puțin nu știa el cum să facă asta. Mintea îi era conectată la tranzacții, iar când se uita în gol, vedea cu ochii minții numai grafice și prețuri.

Trecuse mai bine de jumătate de film, iar el nu înțelesese nimic. Nici nu se mai concentra să înțeleagă ceva.

Știa totuși că trebuie să facă ceva, astfel încât să-și elibereze mintea, care îi consuma energie ca un frigider de 20 de ani. Pe termen lung nu era sănătos. Își amintise de filmele cu brokeri de pe wallstreet, care la 35 – 40 de ani erau terminați psihic, fizic, fără bani și fără relații. Acum începea să înțeleagă de ce. “În timp ce construiești un imperiu, nu vezi cum totul se dărâmă defapt în jurul tău”.

Se simțea prins într-o cursă. Mereu alerga după mai mult și mai mult. Trăia cu o impresie de insuficientă, de neîmplinire. Nu îi era foarte clar unde vroia să ajungă, însă simțea că are nevoie de mai mult. Visele lui deveneau din ce în ce mai scumpe iar așteptările tot mai mari.

Conștientizase de ceva timp că pe măsură ce veniturile îi crescuseră și cheltuielile lui tindeau să fie tot mai mari.

Era acesta un drum bun?

Cum poți știi răspunde corect la o asemenea întrebare dacă nu ai destinația finală?

Între timp iubita lui adormise la film, iar el se cuibărise lângă ea și închise ochii, căutând un moment de liniște în care să-și oprească mintea de la a mai gândi. Filmul rula în continuare în fundal, dar oricum nu înțelesese mai nimic până acum, îl privise doar ca pe o fugă, ca pe un motiv excelent de a se putea retrage înapoi în lumea lui interioară.

Oare în câte astfel de momente, de seri, de zile își spunea că petrece timp de calitate cu partenera lui, dar defapt era doar o fugă înapoi spre mintea și trăirile lui interioare care îi provocau dependență. Oare în câte alte cupluri se repetă acest scenariu ca un ciclu nesfârșit?

“Să petreci timp de calitate, înseamnă să fi prezent și psihic nu doar fizic lângă celălalt”, își spuse el într-un soi de conștientizare care îl apucă mai degrabă sub formă de mustrare.

Nu îl ținură prea mult gândurile pe această temă că într-un gest automat aprinsese din nou telefonul să vadă ce mai fac tranzacțiile lui. Prețul stagna, nimic important nu părea să se mai întâmple.

“A fost o zi agitată astăzi”, concise el închizând telefonul și televizorul. Tot ce avea nevoie acum era să doarmă, să-și încarce bateriile.

Astfel de zile cu un consum psihic nu erau o noutate pentru el. Mai trecuse de câteva ori prin experiențe asemănătoare, dar parcă niciodată atât de intens precum noaptea trecută și azi de-a lungul zilei.

Oare asta era viața pe care și-o dorea defapt?

(…)

******

Dacă ți-a plăcut ce ai citit până acum, poate ai vrea să știi că în fiecare zi continui povestea.

Rămâi la curent cu evoluția acestei cărți. Pe email trimit o dată pe săptpmână povestea creeată în ultimele 7 zile. Astfel încât poți citii cartea, pe măsură ce ea e scrisă.

One Thought on “Viață de investitor”

  • Subiectul este foarte interesant și actual…Ai un stil alert și captivant! Abia aștept să citesc și celelalte capitole și, într-un final, cartea în integralitatea ei. Apropo de carte: dacă vei decide s-o publici îmi permit să-ți sugerez apelarea la un corector final; probabil în graba tastării faci multe greșeli nepermise!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *