Cum îți alegi broker-ul?
La cea de-a doua ediție Timinvest, am susținut o prezentare despre care au fost criteriile prin care eu mi-am ales brokerii cu care să lucrez. Alegerea broker-ului este foarte importantă, pentru că-ți poate transforma investiția din una cu risc scăzut / mediu într-una cu risc foarte ridicat, prin simplu fapt că îți este îngreunat accesul la bani, transferurile pot ajunge să dureze foarte mult, sau poate nu mai reușești să scoți deloc banii de la broker-ul respectiv.
Ce broker să aleg? A fost o întrebare primită destul de frecvent de mine. Iar răspunsul oferit, a fost invariabil „depinde”.
Când am ales să deschid cont la Tradeville, pentru investiția în acțiuni la BVB, dar și mai apoi când am început trading-ul pe Forex și am deschis contul la XTB, am luat în considerare 6 criterii pe care am să le detaliez în cele ce urmează:
1. Servicii oferite
Nu toți brokerii oferă aceleași servicii, unii îți oferă posibilitatea să investești în acțiuni și obligațiuni corporative emise la bursa din România, alții îți oferă posibilitatea să investești în acțiuni emise de companii străine, diferite ETF-uri, indici, mărfuri, produse derivate etc. Trebuie să știi în ce anume vrei să investești și în funcție de asta lista brokerilor se restrânge.
Pentru instrumente derivate, tipul broker-ului este de asemenea important, nu intru acum în detalii tehnice pentru că le păstrăm pentru un alt articol, ci vreau doar să menționez cele 4 forme diferite:
- MM – Market Maker
- ECN – Electronic Communication Network
- STP – Straight Through Processing
- MTF – Multilateral Trading Facility
2. Credibilitate
Un aspect foarte important pentru mine a fost ca broker-ul să aibe sediu în România și să fie reglementat de către ASF (Autoritatea de supraveghere financiară). Găsești aici o listă cu toți Brokerii reglementați de către ASF
Reputația broker-ului. Un search pe google te poate scăpa de foarte multe dureri de cap. Dacă broker-ul respectiv a făcut diferite rahaturi, probabil acei oameni care au fost păcăliți sau care au avut probleme și-au exprimat ofurile pe diferite platforme. Un semn pozitiv e dacă brokerul este folosit de comunitatea de investitori, nu doar promovat, ci folosit pe conturile personale al celor care-l promovează.
Garantarea fondurilor. Vreau să știu de la bun început care e plafonul maxim care îmi este garantat în cazul unui faliment al broker-ului și cine garantează acei bani, dacă există asa ceva, bineînțeles.
Depozitarea banilor în conturi segregate locale. Fondurile clienților să nu depășească teritoriul țării, iar conturile să fie segregate (banii brokerului sunt într-un cont iar banii depuși de clienți sunt în alt cont). Asta înseamnă că în cazul unui faliment banii clienților nu vor ajunge în mâinile creditorilor ci le vor fi restituiți.
3. Modalitatea de transfer a banilor
Moneda cu care se face transferul. Dacă am un cont în SUA care este în dolari, iar eu transfer din lei, pierd o dată la conversia valutară și încă o dată la comisioanele de transfer. Când retrag banii, aceeași poveste. Mare atenție la toate aceste costuri mărunte pentru că diminuează randamentul investiției.
Banca cu care lucrează broker-ul. Având conturi la ING, atât eu cât și brokerii cu care lucrez, transferurile s-au făcut aproape instant ia comisionul a fost zero, atât la ron cât și la euro.
Ușurința cu care se realizează depunerile și retragerile. Retragerea ar trebui să nu dureze mai mult de o zi lucrătoare în RON și 3 zile lucrătoare în cazul valutelor străine. Dacă apare o oportunitate în piață, vrei să poți face alimentarea și să investești azi, nu peste o săptămână când îți intră banii în cont și poate că oportunitatea a dispărut demult. Am auzit de cazuri în care retragerile durau 21 de zile… lucrătoare!
4. Comisioane
Transparența costurilor. Să știu de la bun început care sunt toate costurile de tranzacționare iar acestea să fie rezonabile.
5. Suport
Modalitate ușoară de contact. Să pot discuta cu cineva printr-o modalitate cât mai simplă (chat online, facebook mesenger, whatsapp, email, telefon). De preferat ca la capătul celălalt să fie o persoană reală, nu robot. De asemenea e important să nu fiu sunat foarte des, dar totuși să mă sune când au informații de interes pentru mine (de exemplu un plasament privat sau o emisiune nouă de obligațiuni corporative).
6. Platforma de tranzacționare
Cum lucrez de ani buni în IT, partea tehnică și aspectul platformei de tranzacționare, e un factor deosebit de important pentru mine. Când am început să investesc la forex, am descoperit că platforma MetaTrader 4 nu funcționează foarte bine pe Mac, decât cu niște artificii tehnice, iar atunci când investesc bani, nu sunt adeptul să folosesc programe hack-uite doar pentru a le face să meargă pe un alt sistem de operare decât cel pentru care a fost conceput.
Partea bună a fost ca xStation, platforma broker-ului XTB, merge foarte bine pe Mac, drept urmare am devenit prieteni buni, în scurt timp.
Accesibilitate. De preferat ar fi să existe o aplicație de mobil, chiar dacă nu sunt adeptul tradingului de pe mobil, în unele situații e imperios necesar să poți intra în contul de tranzacționare și să execuți un anumit ordin, fie că vrei să închizi o poziție sau să deschizi alta nouă. La fel de utilă e și accesibilitatea direct din browser.
Semnale de alarmă
Cum poți să îți dai seama dacă un broker pune mai presus de relația cu tine, interesul și profitul său? Mai jos sunt câteva situații reale menite să-ți deschidă ochii înainte să faci pasul de a investii prin astfel de brokeri:
- odată ce ți-ai lăsat numărul de telefon într-un formular online, vei fi asaltat cu telefoane care îți vor promite câștiguri fabuloase cu un efort foarte mic.
- promit profituri uriașe într-un timp foarte scurt, ceea ce evident nu este posibil, iar clienții ajung în final să piardă toți banii
- pretind că vor face tranzacții cu banii clienților, dar în realitate îi fură
- vă pot trimite povești de succes false cu clienți fictivi, ca să vă convingă să investiți bani
- creează extrase de cont false, pentru a demonstra un profit inexistent
- pretind că sunt firme serioase și solide, până când dispar și nu mai răspund la telefoanele clienților
- te conving că e ok să investești bani împrumutați, pentru că scoți un randament mai mare decât dobânda pentru acel împrumut
Mesaje înșelătoare
Sunt încă un criteriu prin care primim informații despre broker că nu este în regulă:
- poți face un profit mare în scurt timp
- investițiile forex au riscuri mici
- îți poți dubla banii
- poți face bani, indiferent de evoluția cursului valutar
- trebuie să investești acum sau va fi prea târziu
Știu că sunt multe aspecte de luat în considerare, iar atunci când ești la început, toate aceste informații par să te copleșească, însă ține cont că alegerea broker-ului e un aspect foarte foarte important. Desigur, poți să-ți muți fondurile în orice moment, la fel cum te muți la o altă bancă, asta dacă-ți mai poți scoate banii de la acel broker.
Tu ce alte criterii ai luat în considerare atunci când ai ales să deschizi un cont la broker?
Dacă vrei să investești la bursă și nu știi de unde să începi, am pregătit aici 22 de pași prin care să înțelegi cum să investești la bursă.
PS: În timpul prezentării de la Timinvest, mi-a fost recomandată cartea scrisă de Cristian Sima, un controversat Broker român. se numește cartea și o poți găsi . M-a prins de cum am pus mâna pe ea și o recomand cu drag, dacă vrei să-ți faci o imagine despre jocurile politice din spatele culiselor, atât din perioada de dinaintea revoluției cât și după.
Cu drag,
Răzvan
Cum pot începe trading ?Cum.pot gasii un broker sa ma invete ?
Recomand cu caldura cursul de investitii la bursa. Inveti pas cu pas in ce fel de instrumente poti sa investesti si vei putea lua decizii despre ce anume ti se potriveste cel mai bine.
https://razvanstan.ro/investitii-la-bursa/