Planificator datorii
Când vine vorba de bani, printre cele mai frustrante lucruri pentru mine, e să nu îmi pot recupera banii. Să trebuiască să trag de cineva să îmi returneze banii, fie că era din împrumut sau datorită unui serviciu prestat.
Am pierdut prietenii cu oameni dragi datorită acestui fapt. Când termenul la care promisese că îmi va returna suma, era depășit simțeam cum alege și pune mai presus banii decât relația de prietenie.
Nu am fost învățat să am datorii și îmi amintesc de puține cazuri în care am fost nevoit să împrumut bani, însă atunci când am promis că îi dau înapoi, m-am ținut dumnezeiește de plan. Poate și de aici e o valoare atât de importantă pentru mine și pun un mare accent pe acest aspect.
Cu fiecare experiență în care am suferit din pricina banilor pe care nu îi puteam recupera, am încercat să înțeleg și cealaltă persoană, să mă pun în pielea ei, să văd care e adevărata problemă. Încercam să nu o iau personal.
Lucrând mai târziu cu clienți de coaching pe aceeași temă, am văzut că era oarecum o problemă comună.
Oamenii nu știu câte datorii au. Imaginea lor despre situația financiară e destul de vagă, au o oarecare idee, dar nu suficient de clară.
Una din temeri este că dacă vor știi suma exactă, datoriile îi vor copleși. Și atunci aleg să nu facă un total ci să păstreze în minte, fracționat pentru fiecare persoană. Iar criteriul de rambursare e pe principiul “cine țipă mai tare, primește mai repede“. Problema mea e că eu nu țip tare. Zic o dată, aștept termenul și rup relațiile.
Ce-i de făcut dacă ai datorii și simți că nu o mai scoți la capăt?
Primul pas e să le centralizezi pe toate, de la cea mai mică la cea mai mare. Să le prioritizezi în funcție de importanța lor și să începi să achiți câte puțin la fiecare în parte până când reușești să le reduci definitiv.
Achită minimul necesar și dacă îți rămâne un surplus de bani, achită-le pe cele mai mici, astfel încât să le tai de pe listă. Eu aș fi preferat oricând să primesc chiar și o sumă mică, dar să văd că respectiva persoană nu a uitat de mine, decât să mă lase să aștept și să nu mai dea nici un semn.
Pentru a-ți fi mai ușor să faci această listă, am pregătit un planificator de datorii pe care îl poți descărca de la finalul articolului.
După ce ai imaginea clară cu toate datoriile, pasul următor e să iei fiecare datorie în parte și să gândești un plan de rambursare realist. Să o împarți în rate mai mici, în funcție de bugetul tău pe următoarele luni.
Completează în planificator ratele și data la care planifici să plătești. Chiar dacă nu reușești să plătești suma planificată, e important să faci o plată, oricât de mică, încât cealaltă persoană să nu creadă că ai uitat complet.
După ce ai făcut o plată, hașurează în căsuța care reprezintă progresul datoriei.
Acea bară e împărțită în 4 și fiecare căsuță reprezintă un sfert din datorie, dar mai e împărțită cu niște liniuțe subțiri și în 10, fiecare căsuța mică reprezentând 10% din valoarea datoriei, tocmai pentru a-ți fi mai ușor să hașurezi și să ai o imagine cât mai clară asupra evoluției acelei datorii.
Cum funcționează planificatorul?
Scoate-l la imprimantă, iar pagina 3 care reprezintă rambursarea datoriei, printează-o de mai multe ori (câte o foaie pentru fiecare rând din tabelul anterior unde se află sumarul datoriilor). Ia în serios fiecare datorie și completează cu atenție.
Așa arată după ce îl printezi. Pregătește dosarul financiar, pentru că vor urma și alte planificatoare asemănătoare cu acesta. 🙂
M-ar ajuta foarte mult un feedback din partea ta, să-mi spui cum ți se pare acest planificator și ce consideri că-i lipsește. Ce aș putea să mai adaug în el?
De asemenea poate că tu nu ai nevoie de el, dar dacă cunoști pe cineva care are datorii sau rate și căruia crezi că i-ar prinde bine să aibă o imagine mai clară, nu ezita să-i trimiți linkul articolului, că să vadă cum se completează plannerul. Pe email trimit doar planificatorul simplu, fără aceste explicații, pentru a fi mai ușor să-l printezi și să nu facem risipă de foi.
Spor la completat!
Cu drag, Răzvan.
Multumesc frumos Razvan chiar aveam nevoie de acest planificator desi tin o evidenta stricta a banilor, ceea ce ai oferit tu este mult mai relaxant de facut si mult mai realist
Citesc articolele tale din site cu drag, si am recomandat si colegelor mele de serviciu site.ul tau
Astept si alte idei la fel de ingenioase
Seara frumoasa …Monika
Nu am văzut imîn articol ceva referitor la noi datorii pe care le faci …situația ideală este cea de a te limita la datoriile avute, dar cum faci să nu mai atragi altele
Titlul “Planificator datorii” este promitator. Nu reusesc sa-l descarc. Ar fi posibil sa ma ajutati? In asteptarea unui raspuns, va multumuesc anticipat.
Desigur, iti trimit acum pe email.